Toate căminele din Campusul Studențesc „Tudor Vladimirescu” vor rămâne deschise pentru studenți până cel târziu 20 iulie 2018 când se termină perioada de practică prevăzută în calendarul anului universitar 2017-2018.
După această perioadă, vor putea rămâne cazați în campus doar studenții care lucrează pe perioada vacanței de vară (și vor dovedi acest lucru prin adeverință de angajat la administrația căminului) și studenții doctoranzi în următoarele cămine:
- T 7-8 / T16 / T20-21/T2 – studenții care au fost cazați în perioada anului universitar 2017-2018;
- T 7-8 – studenții doctoranzi;
- T14-T15 – studenții care au locuit în alte cămine studențești decât cele menționate anterior;
În vederea cazării pe perioada verii, studenții de la ciclurile de studiu licență și masterat trebuie să îndeplinească condiția de a fi obținut minim 20 credite după sesiunile din anul universitar 2017-2018.
Pașii pentru cazarea pe perioada vacanței de vară pe care studenții și doctoranzii Facultății de Construcții și Instalații trebuie să îi urmeze sunt următorii:
1. Să descarce și să completeze cererea tip anexată prezentului anunț de pe site-ul www.ci.tuiasi.ro ;
2. Să obțină pe cerere viza de la administrația căminului la care a locuit pe perioada anului universitar 2017-2018 care va atesta că nu are datorii sau nu a produs pagube pe perioada șederii;
3. Să depună cerea vizată la Decanatul Facultății de Construcții și Instalații până în fiecare Joi din săptămână, dar nu mai târziu de 13 Iulie 2018;
4. Să ridice cererea aprobată de Prodecanul responsabil de relația cu studenții, începând cu ziua de vineri aferentă săptămânii în care a fost depusă și să meargă la căminul în care îndeplinește condițiile de a locui pe perioada vacanței de vară pentru a-și întocmi documentele de ședere.
Tarifele aferente lunilor iunie-iulie (perioadă didactică) respectiv iulie-august (perioadă nedidactică) se pot consulta pe site-ul www.campus.tuiasi.ro la secțiunea anunțuri.
În perioada restanțelor (3-16 septembrie 2018) se vor deschide toate căminele pentru studenții restanțieri, iar studenții Facultății de Cosntrucții și Instalații se vor caza în căminul T11 și în căminul T14 (în limita locurilor disponibile).
În cazul studenților Facultății de Construcții și Instalații, după data de 16 septembrie 2018, vor râmâne cazați în campus, doar studenții care au fost cazați și pe perioada vacanței de vară și care la data de 16 septembrie sunt integraliști, aceștia primind repartiție finală pe tot parcursul anului universitar 2018-2019 funcție de situația lor școlară (media anilor de studiu).
Comisia de Cazare
Facultatea de Cosntrucții și Instalații