Între documentele și cărțile lăsate în biroul său de regretata doamnă prof.dr.ing. Ioana Missir-Vlad au fost găsite 10 caiete de notițe ale studentului Anton Șesan datând din anul 1938. Împreună cu aceste caiete au fost găsite și altele două aparținând altor doi studenți (Borza Nicolae și Coșereanu Florica).
Profesorul Anton Șesan a fost unul din întemeietorii facultății noastre și a fost șef de catedră al Catedrei de Statică și Rezistență, actualul Departament de Mecanica Structurilor, prodecan, prorector şi conducător de doctorat. El a studiat la Școala Politehnică București între anii 1936 și 1940.
Sperăm ca aceste caiete, care certifică material bazele documentare ale ființei spirituale ale facultății noastre, să fie puse în valoare cât de curând prin expunere la mult așteptatul Muzeu al Facultății de Construcții și Instalații din Iași.
Prezentăm mai jos câteva imagini (coperta exterioară, coperta interioară și prima pagină) ale notițelor cursului de Căi Ferate II datate începând cu 15 februarie 1938 și pornind de la Cursul cu numărul 22.