Cu durere în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului profesor universitar doctor inginer Dan-Preda Ștefănescu (01.10.1951 – 20.11.2020).
Domnul profesor a fost absolventul secției CCIA a Facultății de Construcții Iași, promoția 1977 iar după absolvirea facultății a lucrat ca inginer la Trusturile de Construcții din Brăila și Onești. Din anul 1984 a devenit asistent al Facultății de Construcții Iaşi și apoi parcurge toate treptele academice devenind profesor în anul 1998. A obținut titlul de doctor în inginerie civilă sub îndrumarea prof. univ. emerit dr. h. c. ing. Adrian Radu cu teza de doctorat „Contribuţii la studiul problemelor de higrotermică a clădirilor prin simulare pe calculator”. De asemenea, a urmat 2 specializări ale „Centre Scientifique et Technique du Bâtiment” în anii 1996 și 1999.
Domeniile sale de cercetare cuprindeau: Analiza câmpului termic și de difuzie a vaporilor de apă. Simularea pe calculator a comportării higrotermice a elementelor de construcții, Modelarea numerică şi studiul parametrilor fizici ai materialelor compozite prin simularea pe calculator a încercărilor mecanice.
Domnul profesor Dan Ștefănescu făcea parte din colectivul Departamentului de Construcții Civile și Industriale din cadrul Facultății de Construcții și Instalații din Iași și a avut o lungă și o prodigioasă carieră academică, concretizată prin scrierea a zeci de articole științifice și de cărți de specialitate din cadrul ariei domeniilor sale de interes: Clădiri, Higrotermica şi Acustica clădirilor și Fizica clădirilor.Profesorul Dan Ștefănescu a fost un profesor de „școală veche” ce și-a lăsat într-un mod distinctiv amprenta sa asupra a mai multor generații de studenți, dar s-a remarcat și printr-o jovialitate ce izvora dintr-o mare căldură umană. Acesta a lăsat în urmă un colectiv îndurerat care a pierdut nu numai un coleg deosebit ci și un profesionist dedicat.
Dumnezeu să îl aibă în pază!