Studiile de licenţă reprezintă primul ciclu de pregătire universitară, se desfăşoară pe perioada a patru ani şi se finalizează prin obţinerea diplomei de inginer.
Domeniile şi specializările din cadrul facultăţii pentru programele universitare de licență sunt:
- Domeniul Inginerie Civilă (în total 4 ani de studiu), cu predare în limba română care cuprinde:
- trunchi comun de 2 ani de studiu cuprinzând pregătirea generală inginerească
- specializări de 2 ani
- specializarea Construcții Civile, Industriale și Agricole, CCIA, 2 ani de studiu
- specializarea Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, CFDP, 2 ani de studiu
- Domeniul Inginerie Civilă cu predare în limba engleză, care cuprinde:
- specializarea Inginerie Civilă engleză, cu 4 ani de studiu
- Domeniul Ingineria Instalațiilor cu predare în limba română care cuprinde:
- specializarea Instalaţii pentru Construcţii, IC, cu 4 ani de studiu.
Primii 2 ani de studiu pentru primele trei specializări se desfăşoară pe baza aşa-numitului „trunchi comun”, având la origine un plan de învăţământ unic. În această perioadă se realizează o pregătire generală în discipline fundamentale (matematică, fizică, chimie), dar şi în domenii cu specific ingineresc cum ar fi mecanică, rezistenţa materialelor, statică, desen tehnic şi grafică asistată pe calculator.
Specializarea Inginerie civilă pregăteşte ingineri capabili să proiecteze şi să realizeze construcţii civile (locuinţe individuale sau colective, clădiri de birouri, centre comerciale sau de afaceri, săli de spectacole, arene sportive etc.), industriale (hale de producţie, buncăre, turnuri de răcire, castele de apă, turnuri de televiziune etc.) şi agricole (silozuri, depozite, ferme agrozootehnice etc.).
Specializarea Căi ferate, drumuri şi poduri pregăteşte ingineri capabili să proiecteze şi să realizeze sisteme de cale ferată pentru transporturi, şosele, autostrăzi, poduri pentru trafic auto şi cale ferată.
Specializarea Instalaţii pentru construcţii pregăteşte ingineri capabili să proiecteze, să realizeze şi să exploateze instalaţiile necesare bunei funcţionări a clădirilor: instalaţii de încălzire, ventilare/climatizare, sanitare şi de gaze, frigorifice, electrice (de forţă şi iluminat), precum şi automatizarea acestora.
O componentă importantă a procesului didactic o reprezintă selectarea elementelor de bază, pe întreaga perioadă se studii, care în final să conducă la o anumită specializare. Datele iniţiale se pot modifica în timp datorită creşterii volumului de informaţii sau pentru a interveni asupra capacităţii de adaptare la noile situaţii care apar ca urmare a progresului ştiinţei şi tehnicii. Oricare ar fi motivele care conduc la modificări ale planurilor de învăţământ, fiecare promoţie îşi urmează ciclul început până la absolvire.