loader image

Sprijinul de 200 euro pentru achiziția de calculatoare

Pentru acordarea sprijinului financiar de 200 de Euro acordat în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, toţi studenţii interesaţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Lege (venit brut mai mic de 250 lei pe membru de familie şi vârsta de până în 26 de ani, minim 45 de credite promovate din anul anterior, – excepţie face anul I de studii) sunt rugaţi să depună dosarele complete până pe data de 19 aprilie 2019, ora 12, la secretariatul facultăţii.

Dosarul va cuprinde următoarele acte:

  • Dosar plic cu precizarea numelui, iniţialei tatălui, prenumelui, facultăţii, secţiei, anului, grupei;
  • cerere tip (accesați link-ul sau o găsiți la decanat)
  • copie după actul de identitate;
  • copii ale certificatelor de naştere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei care beneficiază de prevedirile  actualei legi;
  • anchetă socială realizată de Primărie privind situaţia financiară a familiei din care să reiasă venituarile familiei precum şi că dispun sau nu de bunuri mobile sau imobile care ar putea fi valorificate conf.art.8 alin 2-4 din Legea nr.416/2001.
  • declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, autentificată la notariat, precum că familia nu a mai beneficiat de subvenţia de 200 de Euro acordată prin Lg.269/2004, venitul brut lunar pe membru de familie nu depăşeşte 250 lei şi că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea unui calculator personal cu configuraţia minimă precizată în legislaţie.
  • Adeverinţe de venit, în original, ale membrilor familiei pe luna martie 2019:
    • adeverinte venit brut sau cupoane de pensie în original pe luna martie 2019 de la ambii părinţi  sau declaraţie prin notariat/primărie pentru părinţii care nu au nici un fel de venit;
    • adeverinţă deţinere teren şi societate de la Primărie şi ANAF pentru toți membrii familiei (exclusiv copii cu vârsta sub 18 ani).
    • adeverinţe de elev/student pentru fraţi/surori şi copii după certificatul lor de naştere (pentru legalizare se vor prezenta şi actele în original).
    • copie după hotărârea judecătorească de divorţ şi pensia alimentară pe luna aprilie 2019 (unde este cazul).

Cererea se va înregistra la Registratura Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi, până la data de 19.04.2019.

Vă rugăm să încărcați fișierul (format Word) pentru cererea tip și tabelele anexate acesteia.

De asemenea, vă rugăm să consultați DECIZIA RECTORULUI 482/15.03.2019 referitoare la cele de mai sus (Programul ”EURO 200” pentru anul 2019).