Cadrele didactice și întreg personalul Facultății de Construcții și Instalații, deplâng trecerea la cele veșnice a celui care a fost șef lucrări doctor inginer ANDREI BOBOC (10.03.1985 – 08.12.2020).
Îngerii să vegheze drumul tău lin către Împărăția Lui Dumnezeu!
Absolvent al specializării CFDP promoția 2004-2009, Andrei Boboc a urmat școala doctorală (2009-2012), iar din anul 2013 a devenit asistent și apoi șef de lucrări. Activitatea sa didactică și de cercetare a inclus domeniile: Suprastructura drumurilor, Trafic Rutier și Autostrăzi, Infrastructuri Aeroportuare, Metode moderne de gestionare și administrare a drumurilor, Utilizarea materialelor de construcție reciclabilă în tehnica rutieră, Utilizarea deșeurilor industriale în alcătuirea structurilor rutiere.
A efectuat un stagiu de cercetare la ROC SYSTEM TEHNIC GRAZ , AUSTRIA.
Andrei Boboc a fost implicat în echipele a 8 proiecte de cercetare științifică (internaționale, naționale și cu agenți economici). Era responsabil al profilului Încercări accelerate a structurilor rutiere din cadrul laboratorului de încercări Căi de Comunicații și Fundații al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, acreditat Grad II.
Activitatea de cercetare s-a desfășurat în cadrul numeroaselor contracte de cercetare cu rezultate publicate în cadrul a 5 articole ISI din care una cu factor de impact 4,19 și numeroase articole publicate în reviste incluse BDI.
În cadrul zilelor Universității Tehnice „Gheorghe Asachii” din Iași 2020 a obținut Premiu pentru excelență în cercetarea științifică pentru atragerea celor mai multe fonduri private pentru cercetare.
Transmitem sincere condoleanțe colegului nostru, prof. univ. dr. ing. Vasile Boboc și întregii familii greu încercate.
Activitățile în care se implica nemărginit erau în jurul studenților pentru care le era mai mult decât un profesor și cărora le va lipsi…
Transmitem în continuare mesajele îndurerate ale studenților, prietenilor și colegilor….
Adam Ana-Maria
Cuvintele sunt de prisos acum, o sa va purtam in suflet o viață! Ați fost pentru mulți dintre noi mai mult decât un profesor, un bun prieten un mentor și așa o să rămâneți mereu! Aseară v-am visat…. ciudat mi s-a părut pentru ca m-am trezit cu un mesaj că nu mai sunteți cu noi! Dumnezeu să vă aibă în grija lui și sper ca acolo unde sunteți să vă odihniți în pace, noi elevii dumneavoastră o să vă purtăm în suflet mereu!
Ioana-Larisa Olărița
Nu ai fost doar un prof’, ai fost cel mai bun prieten al nostru, mentorul nostru, dirigintele nostru, părintele nostru, îngerul nostru păzitor, profu’ iubit de generații întregi!. Ne-ai învățat, ne-ai apărat și ai trăit emoțiile fiecărui examen o dată cu noi! Îți mulțumim pentru că ne-ai fost profesor și pentru tot ce suntem astăzi! Cât de norocoși am fost și nu am știut…să ne ierți. Îți promitem că de acolo de sus, vei fi mândru de “simpaticii tăi”! Odihnește-te in pace suflet bun, Boboc Andrei! Te vom povesti frumos”
Marian-Sergiu Nechifor
Dumnezeu să-l ierte ! Un om extraordinar! Va multumesc pentru ca mi-ati fost profesor , prieten si tutore in toate încercările întâmpinate. Nu va voi uita niciodată. Odihnă in pace !
Iuliana-Ioana Butuc
Odihna veșnică domnule profesor, prieten, îndrumător Boboc Andrei. Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat. Multa putere familiei și apropiaților
Ana-Maria Puravet
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei!
Andrei Vițalariu
Dumnezeu sā-L Ierte !!! Condoleante familiei !!!
Stefan Zghibarcea
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace
Petru Odochianu
Dumnezeu sa-l odihnească în pace!!!
Petronela Bunescu
Dumnezeu sa il aiba in paza lui!
Cosmin Cretu
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !!
Cristi Ciucan
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu as fi crezut vreodata . Condoleanţe familiei.
Maria-Cristina Scutaru
Dumnezeu sa-l ierte! Condoleante familiei! Nu-mi vine sa cred!
Cristian Secareanu
Condoleante familiei!!! Fără cuvinte…
Dinna R Qutishat
May his pure soul rest in eternal peace
Ursu Bogdan
Condoleante!
Scutaru Dana
Drum lin spre cer , Andrei! Sincere condoleante si multa putere familiei domnului profesor.
Gabi Ursache
Condoleante!
Dobrea Daniel
Dumnezeu sa te ierte Andrei! Nu te vom uita niciodată!
George Enăchiuc
Dumnezeu să-l odihnească în pace
Raluca Ralu
Dumnezeu sa-l ierte! Condoleante familiei!
Ioana Bella
Dumnezeu sa il ierte !
Rotaru Iulian
Dumnezeu sa-l odihnească !
Ana Ştefania Găucan
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Condoleanţe familiei!
Alexe Savoaia
Sincere condoleanțe!
Anca Gheorghe
Condoleanțe familiei îndurerate . Dumnezeu sa il odihneasca
Alex Bădilă
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Nicoleta Pesehonov
Drum lin spre stele Andrei
Adrian Iliesi
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei.
Bagu Ciprian
Dumnezeu să-l odihnească!
Andreea Pintilie
Condoleanțe familiei ! Dumnezeu să îl ierte. Incredibil.
Daniela Mihaela Radianu
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !!
Marius Turcanu
Fereasca sfantul! Dumnezeu sa il ierte!
Bogdan Poleuca
Dumnezeu să-l odihnească în pace
Marius Timu
Dumnezeu să-l ierte!
Doru Mester
Dumnezeu sa-l ierte!
Vasile Musat
Condoleante familiei ! Dumnezeu să-l milostiveasca și binecuvinteze, pentru bunătatea sufletului !
Claudiu Leșinschi
Dumnezeu sa l ierte ! Sincere condoleanțe!
Diana Pintrijel
Dumnezeu sa- l ierte și sa- l odihneasca in pace! Condoleanțe familiei!
Radu Enea
Dumnezeu sa.l odihneasca in pace!:(
Alexandru Radoiu
Dumnezeu să îl ierte!
Andrei-Cristian Bucşă
Dumnezeu să îl ierte!
Avram Iulian
Sincere condoleante
Zahei Marius Emil
Dumnezeu sa l ierte!
Macovei Florin
Nu pot sa creddd ! Dumnezeu sa il ierte ! Condoleante !
Cosmin Galusca
Condoleante. Dumnezeu sa il odihneasca
Vasea Puiu
Dumnezeu să-l ierte!
Plescan Costel
Dumnezeu să-l odihnească!
Popescu Gaby
Dumnezeu sa-l ierte!
Mircea Toncean
Dumnezeu să-l ierte! Condoleanțe
Iulian Strajeru
Dumnezeu sa îl ierte
Paşaniuc Claudiu
Dumnezeu să-l ierte!
Lucian Valentin Corodeanu
Dumnezeu sa ii aduca odihna vesnica! Condoleante familiei indoliate!
Ciurusniuc Iulian
Dumnezeu sa il ierte!!! Condoleante familiei!
Ariton Gheorghita
Condoleante..
Ciurușniuc B. Elena
Condoleanțe , Dumnezeu să-l Ierte! Prea rapede te-ai dus de lingă noi
Raluca Coneac
Dumnezeu sa îl odihnească!
Ionita Andrei
Dumnezeu sa il ierte!Condoleante familiei.
Aiana Hamid
Dumnezeu sa îl odihnească în pace!
Radu Maciuca
Dumnezeu sa te ierte, Andrei…
Paul-Constantin Busuioc
Condoleante familiei!!! Fără cuvinte…
Ionela Sauciuc
Condoleanțe familiei!
Stefan Ursu
Dumnezeu să-l ierte
Patricia Ioana Boandă
Dumnezeu sa îl ierte!…
Pataki Hajnal
Îmi este greu să cred… Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Alexandru Mbs
Să-i fie țărâna ușoară și condoleanțe familiei
Nicu Iacob
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Balan Andrei
Sincere condoleanțe!!!
Georgiana Alistar
Dumnezeu să-l ierte!..
Acatrinei Catalin
Dumnezeu să-l ierte!
Condoleanțe familiei!
Ioan Iftimie
Dumnezeu sa-l ierte!Condoleante familie. Drum lin spre ingeri profesore!
Dumitru Chiparus
Condoleanțe
Daniela Chirilă
Dumnezeu sa-l odihneasca innpace! Sincere condoleanțe familiei indurerate!
Ilies Marius
Dumnezeu să-l ierte!
Daniel Lepadatu
DUMNEZEU SA L AIBĂ IN PAZĂ,….SI SA L IERTE! IAR PĂRINȚILOR…SA LE ALINE DUREREA
Radu Andrey
Dumnezeu sa il ierte! Sincere condoleante familiei!
Maria Capanistei
Dumnezeu sa -l ierte si sa l odihneasca in pace.odihna vesnica
George Florin Gherasim
Dumnezeu sa-l ierte! Condoleanțe familiei!
Florea Mariana
Dumnezeu sa aiba grija de sufletul lui!
Ferariu Cristian Florin
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Condoleante familiei!
Bogdan Cojocaru
Sincere condoleanțe!!Un om si un profesor,minunat !
Pislariu Stefan
Condoliante
Cristian Zăiceanu
Sincere Condoleante! De necrezut.. Dumnezeu sa-l ierte!
Andrei Jantea
Un prieten bun, cu o inima mare parca pentru toti, avand aproape tot timpul zambetul pe buze. Imi pare rau ca nu i-am fost un prieten mai apropiat. „La muuuulti muuuulti aaaani plini de realizari, fericire si tot binele din lume!🤗😘🥳🥳🥳🥳”, ultimul mesaj primit de la el de Sf. Andrei, intotdeauna foarte atent. Multumesc, ANDREI!
Alin Mariciuc
Dumnezeu să il ierte ! Condoleante familiei !
Hurbă Andreea
Dumnezeu să vă ierte!! Ați lăsat o durere mare in sufletul nostru .. Drum lin către cer, suflet bun!!